Cum temperăm vulcanul numit FURIE din copii?

Furia este una din emoţiile de bază, pe lângă bucurie, tristeţe şi frică. Copiii încep să experimenteze aceste emoţii la puţin timp după naştere. Un sugar zâmbeşte când vede chipul fericit al mamei, plânge de supărare atunci când o nevoie a lui nu este satisfăcută, mai târziu se poate înfuria dacă îi este luată o jucărie şi se poate speria când pentru o scurtă perioadă de timp părintele nu se afla în aria lui vizuală.

Dar ce anume îi înfurie pe copii? Este foarte important pentru părinţi să facă un pas înapoi şi să se gândească ce a cauzat starea copilului lor, pentru că doar aşa se poate găsi o soluţie adecvată pentru comportamentul acestuia. În marea majoritate a timpului furia copilului este nejustificată pentru părinţi. Tantrumurile copiilor, momente când aceştia nu doresc să coopereze la sarcinile trasate de adult, certurile între copii de la jucării, furia pe adultul care nu îndeplineşte imediat dorinţa copilului, sunt unele dintre o mulţime de exemple pentru emoţia furie.

Iată o listă cu posibile situaţii în care copilul se înfurie:

• Atunci când adultul nu procedează conform dorinţelor copilului;
• Atunci când trebuie să împartă şi nu vor să facă asta;
• Când li se spune NU;
• Atunci când li se spune să facă ceva şi ei nu vor să facă;
• Când nu au suficient timp de joacă;
• Când au teme de făcut sau sarcini în casă;
• Rivalitatea între fraţi.

Alte situaţii în care poate apărea furia la copii sunt:

• Atunci când sunt obosiţi, le este foame sau sunt suprastimulati;
• Nevoile lor nu sunt satisfăcute suficient (ex: părinţii lucrează şi nu pot petrece timp cu copiii decât seara şi în weekenduri);
• Aşteptările lor nu sunt satisfăcute (ex: se aşteaptă să aibă pizza la prânz, dar primesc ciorba);
• În momentul în care au aşteptări care depăşesc realitatea (ex: aşteaptă toată săptămâna să meargă într-un aventura park şi când vine weekend-ul, planurile se schimbă).

Cum îşi arata copiii furia? Bineînţeles că furia se manifestă diferit la copii, deoarece copiii sunt diferiţi. Au temperamente diferite, trăsăturile de personalitate se dezvoltă diferit, primesc modele diferite din familie, etc. Un copil cu un nivel al activismului crescut va lovi, va arunca lucruri, un copil expansiv va ţipa, sau va face un tantrum. Un copil mai liniştit va părea trist, ursuz, sau va vrea să fie singur. Unii se pot înfuria foarte repede, pentru alţii trebuie să existe mai multe motive adunate pentru a declanşa furia. Părinţii copiilor care se înfurie repede aşteaptă în mod inconştient că din moment în moment aceştia să “erupă” ca un vulcan.
În funcţie de personalitatea părinţilor, unele crize de furie ale copiilor pot fi mai uşor de gestionat decât altele. Unui părinte mai rezervat şi liniştit, cu un temperament flegmatic, i se va părea foarte dificil să facă faţă unei crize de furie a copilului în care acesta ţipă şi se tăvăleşte pe jos. Mai sunt şi momentele în care copilul are o criză de furie în magazin, pe stradă, sau în parc, iar părinţii se pot simţi jenaţi, neajutoraţi şi se pot înfuria la rândul lor.

Dar ce efecte are o criză de furie a copilului? De obicei, atunci când copilul se aruncă pe jos şi ţipă din diferite motive, în părinte se trezesc sentimente de furie şi nemulţumire. Părintele se întreabă unde a greşit, copilul îşi revine şi doreşte să îmbrăţişeze părintele, dar starea negativă a acestuia nu a trecut. Astfel de momente, atunci când se repetă, pot avea consecinţe în relaţia părinte copil, dar şi asupra relaţiei de cuplu din cadrul familiei. Este foarte important pentru părinţi să identifice motivul pentru care copilul are un comportament furios şi să înţeleagă acest motiv. Practic, reacţia părintelui ar fi mult mai adecvată după acest proces. Altfel, furia copilului va avea ca răspuns furia părintelui.

Furia este o emoţie dificil de gestionat pentru copil deoarece produce o creştere bruscă a nivelului de adrenalină care îi face inima să o ia la goană şi produce impulsul de a izbucni. În astfel de situaţii, în care copilul loveşte şi tipa în timpul crizei de furie, se poate aplica un set de tehnici cu consecvenţă:

1. Este nevoie ca părintele să exprime pentru copil motivul pentru care acesta este furios (ex: “Eşti furios pentru că Matei ţi-a luat jucăriile şi acum se joacă el cu ele.”)
2. Este nevoie ca emoţia lui să fie validate (ex: “Şi eu aş fi supărat dacă mi s-ar întâmpla asta.”)
3. Copilului I se va explica faptul că lovitul, îmbrâncitul, muşcăţel nu sunt comportamente potrivite pentru că cel mic să se descurce cu furia lui.
4. Copilul va fi întrebat dacă ştie ce efect are comportamentul lui asupra celeilalte persoane.
5. Copilul va primi o consecinţă: pierdere unui privilegiu sau time-out-ul.
6. În cazul în care copilul e mai mare, va trebui să îşi ceară scuze faţă de celălalt copil.

Articolul din care au fost preluate tehnicile poate fi citit integral aici.

E foarte important ca furia copilului să nu atragă după sine pedeapsa. În acest mod copilul ar înţelege că furia este o emoţie ce trebuie reprimată, iar astfel el va deveni un adult incapabil să-şi exprime furia într-un mod adaptativ. De asemenea, copil fiind, neputând să-şi gestioneze adecvat furia, va experimenta frecvent astfel de emoţii negative, intrând într-un cerc vicios împreună cu părintele. Atunci când este furios, putem să lăsăm copilul să se liniştească, spunându-i că se va discuta despre problemă atunci când copilul va fi liniştit. Se pot găsi, împreună cu copilul, şi alte metode de a rezolva o anumită problemă, fără să se ajungă la furie.

Se ştie că o metodă recomandată copiilor pentru a-şi elibera furia este de a lovi o pernă. Cu toate acestea, un studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin, de către Brad J. Bushman, psiholog, explică faptul că pentru a elibera furia şi agresivitatea, cel mai nerecomandat sfat este acela de a lovi un sac, iar persoana care loveşte să-şi imagineze chipul persoanei care l-a înfuriat. Acelaşi principiu se poate aplica la copii, atunci când lovesc o pernă. În această situaţie, efectul este invers celui aşteptat, iar copiii acumulează mai multă tensiune.
O metodă mai bună de a elibera furia este implicarea copilului în activităţi nonagresive pentru o perioadă de timp, pentru a-l ajuta să se liniştească.

Exerciţiu: La culcare, la finalul unei zile în care copilul a avut un moment de furie, spuneţi-I copilului să stea culcat pe spate, cu mâinile pe burtă. Explicaţi-I faptul că acest exerciţiu îl va ajuta să adoarmă mai repede. În timp ce copilul inspiră, spuneţi-I să-şi imagineze cum un balon se umple cu aer. Copilul îşi va ţine respiraţia pentru câteva secunde, apoi va lăsa aerul să iasă, făcând ca balonul să fie mic din nou. Apoi, de fiecare dată când este furios, puteţi să-I spuneţi să îşi pună mâinile pe burtă şi să-şi imagineze că umfla un balon şi apoi îi scoate aerul, în timp ce respire adânc pentru a se linişti. Articolul din care a fost preluat exerciţiul poate fi citit integral aici.