Despre asistența maternală în România. Cum se dezvoltă copiii crescuţi de asistenţii maternali profesionişti?

Primele zile, luni şi ani din viaţa unui copil au o importanţă majoră în dezvoltarea acestuia. Atunci când un copil este abandonat de către mama acestuia în spital, el este îngrijit aici pentru o perioadă de timp, până când responsabilii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) găsesc cea mai bună metodă de a proteja copilul, care în cele mai multe cazuri este plasamentul la un asistent maternal profesionist. Perioada de timp pe care copilul o petrece în spital are un impact major asupra infantului din cauza absenţei mamei şi a faptului că cel mic nu poate fi stimulat corespunzător în acest mediu. Aceşti copii sunt supuşi unei traume de abandon care cauzează efecte psihologice negative și care influenţează dezvoltarea psihică şi fizică a acestora. Astfel, se observă dificultatea în a forma un ataşament securizant pentru că mama nu a fost disponibilă din punct de vedere afectiv şi nu a putut să vină în întâmpinarea nevoilor copilului, întârziere în dezvoltarea cognitivă şi în alte arii ale dezvoltării.

Rolul asistentului maternal profesionist în primul stadiu al dezvoltării copilului este esenţial deoarece aceasta este persoana faţă de care copilul formează un ataşament şi care îi oferă copilului şansa de a fi crescut într-o familie, de a avea modele parentale. Chiar şi aşa, efectele traumei de abandon sunt prezente, sub forma unei stime de sine scăzute, a unui ataşament insecurizant sau a dificultăţii copilului de a fi autonom conform vârstei sale cronologice, deoarece în perioada prenatală şi în perioada postnatală există un număr mare de factori şi acţiuni care influenţează dezvoltarea copilului.

Instituţionalizarea a fost forma principală de îngrijire pentru copiii aflaţi în dificultate şi pentru cei abandonaţi pentru o perioadă de mai mult de 200 de ani în România și a devenit o formă de îngrijire şi mai răspândită în perioada Comunismului din anul 1945 până în 1989. În urma revoluţiei din anul 1989, a devenit clar că zeci de mii de copii erau instituţionalizaţi, mulţi în condiţii dificile (Smyke, Zeanah, Fox & Nelson, 2009). Orfelinatele, aşa cum erau numite, erau aglomerate, iar copiii erau insuficient stimulaţi deoarece nu erau suficent de mulţi îngrijitori pentru toţi copiii. Adopţia a mii de copii dintre cei instituţionalizaţi în America de Nord şi Europa de Vest a fost o măsură obișnuită pentru o perioadă de aproximativ 12 ani. Adopţiile internaţionale au fost suspendate în anul 2000, deoarece existau zvonuri de corupţie a acestora. Dar până atunci, România era țara sursă pentru adopţiile internaţionale pentru familii din SUA şi din multe alte ţări din Europa de Vest în anii 90’ (Zeanah et al., 2003).

Asistența maternală a fost implementată la scară mică de către agenţiile de adopţii internaţionale care plasau unii copii mici în anumite familii pentru câteva luni, până să fie adoptaţi în afara ţării. Aceştia au utilizat modelul francez, în care o anumită persoană primea un salariu şi beneficii pentru sarcina de a îngriji copilul la domiciliu, contrar sistemului din SUA în care existau plăți modice pentru familiile la care erau plasaţi copiii (Smyke et al., 2009).

Reţeaua de asistenţi maternali profesionişti a fost creată către sfârşitul anului 1998. A fost implementată ca o alternativă a instituţionalizării şi a fost parte a unui proces numit “mişcarea de dezinstituţionalizare”. La început, asistenţii maternali profesionişti făceau parte din Bucharest Early Intervention Project, dar după suspendarea adopţiilor internaţionale, asistenţii maternali au fost preluaţi de către D.G.A.S.P.C. Numărul asistenţilor maternali profesionişti a început să scadă după 2010, când guvernul a aplicat măsuri drastice de reduceri salariale în sectorul bugetar. În prezent, numărul de angajaţi ca asistenţi maternali profesionişti este încă scăzut, deoarece din ce în ce mai puţine persoane aleg această meserie.

The Bucharest Early Intervention Project reprezintă un proiect ştiinţific şi umanitar care a fost înfiinţat pentru a documenta efectele instituţionalizării asupra dezvoltării copiilor mici, pentru a determina gradul de recuperare în urma adversităţii timpurii pe care asistența maternală îl poate oferi şi pentru a asista guvernul României în construirea unei infrastructuri pentru a susţine forme alternative de îngrijire ale copiilor, pe lângă instituţionalizarea copiilor aflaţi în dificultate (Zeanah et al., 2003). Scopul a fost acela de a oferi un model de asistență maternală accesibil din punct de vedere financiar şi adaptat culturii, care corespunde informaţiilor oferite de ştiinţa dezvoltării asupra nevoilor copiilor mici (Țibu, Humphreys, Fox, Nelson & Zeanah, 2014). Acest proiect a fost primul studiu care a examinat din punct de vedere experimental consecinţele fizice, psihologice şi neuronale ale mediului instituţional şi traiectoria dezvoltării copiilor scoşi din mediul instituţional şi plasaţi într-un mediu familial nou.

Deoarece în acea perioadă asistența maternală sponsorizată de guvern era limitată, proiectul a creat propriul program de asistență maternală. 56 de familii au fost recrutate pentru proiect, după o evaluare. Din aceste familii, 46% erau familii monoparentale, iar vârsta asistentelor maternale varia de la 30 până la 66 de ani. Toate persoanele aveau cel puţin studii liceale (Nelson et al., 2007). 

Ce este un asistent maternal profesionist?

Un asistent maternal profesionist în România este o persoană care este angajată a D.G.A.S.P.C. şi care primeşte un salariu şi beneficii pentru a avea grijă de unul sau mai mulţi copii la domiciliul său, pentru o perioadă nedeterminată de timp. Conform Manualului Asistentului Maternal Profesionist, care a fost publicat în anul 2007 de către ONG-ul AGAPEDIA, asistentul maternal profesionist trebuie să fie atestat de către Comisia pentru Protecţia Copilului, pentru ca acesta să poată asigura grija şi educaţia copilului/copiilor primiţi în plasament. Munca unei astfel de persoane care îngrijeşte un copil la domiciliu se desfăşoară în permanenţă, asigurând includerea copilului în familie şi creşterea acestuia conform interesului superior al acestuia. Asistentul maternal profesionist lucrează într-o echipă multidisciplinara împreună cu psihologul şi asistentul social/ managerul de caz şi este asistat în permanenţă de către echipă, în funcţie de nevoile sau dificultăţile întâmpinate de către acesta.

A fi asistent maternal este o meserie provocatoare dar şi încununată de satisfacţii. Pentru asistenții maternali este o imensă bucurie şi mândrie atunci când îşi văd copiii pe care ei i-au îngrijit că sunt adoptaţi sau reintegraţi cu succes în familii. Impactul acestor persoane asupra modului în care se dezvoltă copiii este major şi influenţează gândirea copiilor, cogniţiile acestora, convingerile formate şi modul în care personalitatea este modelată.

Unul din obiectivele studiului Bucharest Early Intervention Project a fost să determine contribuţiile pe care îngrijirea într-o familie le aduce şi modul în care acestea influenţează dezvoltarea copiilor care au petrecut o perioadă considerabilă de timp fiind instituţionalizaţi.

Cu privire la abilităţile cognitive, s-a descoperit că mărind perioada de timp în care copilul creşte la un asistent maternal profesionist (perioada de instituţionalizare scade), coeficientul de dezvoltare al copilului este mai mare, faţă de acelaşi coeficient de dezvoltare al unui copil crescut doar în mediu instituţional (Smyke et al., 2007). De asemenea, într-un studiu care examina asocierile dintre neglijarea în prima etapă a vieţii unui copil, intervenţia timpurie şi integritatea materiei albe, s-a concluzionat că includerea copilului într-un mediu familial caliativ poate susţine buna dezvoltare a materiei albe (Bick J. et al., 2015). Plasarea copilului în grija unui asistent maternal profesionist până la vârsta de 2 ani are influenţe pozitive şi asupra dezvoltării limbajului expresiv. Factori asociați perioadei prenatale şi postnatale au o influenţă majoră în dezvoltarea limbajului la copil.

Mai mult, plasarea copilului în grija unui asistent maternal profesionist creşte posibilitatea ca cel mic să dezvolte un ataşament securizant, având în vedere că este îngrijit într-o familie şi beneficiază de o figură maternă care să îl securizeze afectiv. Prevenirea dezvoltării anumitor tulburări psihice la copii poate fi un efect al îngrijirii copilului de către un asistent maternal profesionist într-o familie. Practic, o astfel de îngrijire a copilului poate să stabilească modul în care acesta va relaţiona cu alte persoane, modul în care se va integra în societate şi relaţia pe care o va avea mai departe cu propria familie pe care o va întemeia.

În prezent, deşi copiii abandonaţi care au vârsta mai mică de 3 ani sunt plasaţi la asistenţii maternali cât de curând posibil, o parte dintre ei dezvoltă întârziere cognitivă, întârziere în limbajul receptiv şi expresiv, dificultăţi în dezvoltarea motorie în perioada copilăriei mici, etc. Momentul în care copilul este adus persoanei care îl va îngriji este crucial şi orice întârziere în acest proces se poate traduce în dificultăţi în dezvoltarea psihocomportamentală a copilului.

Copiii care nu au avut şansa să crească în familia naturală, dar care sunt crescuţi de către asistenţi maternali profesionişti au oportunitatea de a avea un început bun în viaţă şi de a-şi atinge potenţialul. Persoanele empatice, auto-reflexive şi care înţeleg cât de mare este impactul pe care acestea îl pot avea asupra vieţii copiilor, pot contribui semnificativ la dezvoltarea unui psihic sănătos al copilului şi a unei personalităţi armonioase.

Astfel, prin meseria lor, asistenţii maternali profesionişti pot cu adevărat să schimbe şi să modeleze vieţi, contribuind semnificativ la îmbunătăţirea comunităţii.

 
Bibliografie:

 

Smyke, A. T., Zeanah, C. H., Jr., Fox, N. A., & Nelson, C. A., III. (2009). A New Model of

Foster Care for Young Children: The Bucharest Early Intervention Project. Child and

Adolescent Psychiatric Clinics, 18(3), 721–734.

https://doi.org/10.1016/j.chc.2009.03.003

ZEANAH, C. H., NELSON, C. A., FOX, N. A., SMYKE, A. T., MARSHALL, P., PARKER, S.

W., & KOGA, S. (2003). Designing research to study the effects of institutionalization on

brain and behavioral development: The Bucharest Early Intervention Project.

Development and Psychopathology, 15(4), 885–907.

https://doi.org/10.1017/S0954579403000452

Tibu, F., Humphreys, K., Fox, N. A., Nelson, C. A., & Zeanah, C. H. (2014). Psychopathology în

Young Children în Two Types of Foster Care Following Instituţional Rearing. Infant

Mental Health Journal, 35(2), 123–131. https://doi.org/10.1002/imhj.21428

Nelson, C. A., Zeanah, C. H., Fox, N. A., Marshall, P. J., Smyke, A. T., & Guthrie, D. (2007).

Cognitive Recovery în Socially Deprived Young Children: The Bucharest Early

Intervention Project. Science, 318(5858), 1937. https://doi.org/10.1126/science.1143921

Bick J, Zhu T, Stamoulis C, Fox NA, Zeanah C, & Nelson CĂ. (2015). Effect of early

institutionalization and foster care on long-term white matter development: A randomized

clinical trial. JAMA Pediatrics, 169(3), 211–219.

https://doi.org/10.1001/jamapediatrics.2014.3212