Dezvoltare personală pentru copil, da sau nu?

Vârsta preşcolara (3 – 6/7 ani) se caracterizează printr-o dezvoltare accelerată pe toate planurile : fizic, cognitiv, socio-emotional. Este o perioadă în care se observă îmbunătăţiri ale funcţiilor executive (memoria de lucru, controlul inhibitor, comutarea atenţiei), acestea putând fi coordonate mai eficient.

De exemplu, se observă îmbunătăţirea memoriei de lucru prin faptul că cel mic este nevoit să reţină un şir de litere sau cifre, să utilizeze informaţii înregistrate anterior, să înveţe poezii scurte, etc. Din punct de vedere al controlului inhibitor, se poate scoate în evidenţă faptul că micuţul reuşeşte să scadă frecventa tantrumurilor atunci când îşi doreşte ceva, îşi poate controla un comportament în funcţie de context şi poate amâna satisfacerea unei dorinţe atunci când i se promite satisfacerea unei dorinţe mai mari. De exemplu, atunci când copilul cere pe drum spre casă o bomboană, părintele poate să îi spună că primeşte un desert mai mare dar va trebui să aştepte să mănânce masa de prânz. Copilul va fi lăudat pentru capacitatea lui de a aştepta desertul mai mare.
Comutarea atenţiei îi permite copilului să îşi distribuie atenţia de la un stimul la altul fără dificultate. De exemplu, copilul este capabil astfel să realizeze o fisă la grădiniţă în care are de colorat toţi fluturii mari cu roşu şi să scrie numărul acestora. În primul rând trebuie să identifice fluturii mari, apoi să identifice culoarea cu care trebuie să-i coloreze, apoi să numere toţi fluturii coloraţi, asigurându-se că este corect rezultatul.

Conform stadiilor dezvoltării ale lui Piaget, gândirea preşcolarului se afla în stadiul preoperational.
Aşadar, procesele psihice se conturează treptat-treptat. Dar cum rămâne cu dezvoltarea emoţiilor preşcolarilor ?
Copiii încep să intre în contact cu emoţiile lor în context situaţional, în momentul în care nu reuşesc să îmbine lego corect, sau când sunt lăudaţi de părinţi şi de educatoare, sau când sunt la grădiniţă şi părinţii întârzie pentru a-i lua acasă. Fericirea, tristeţea, îngrijorarea, teama şi furia sunt emoţii pe care preşcolarul în mod inevitabil le simte, dar nu le poate identifica.
Apoi, având în vedere că apar şi emoţii negative, acestea trebuie să fie înţelese şi gestionate. De ce este necesar ca micuţul să-şi înţeleagă emoţiile ? Atunci când acesta este trist pentru că animalul de companie nu mai este în viaţă, este potrivit ca el să înţeleagă în primul rând că e trist, motivul pentru care este trist şi faptul că tristeţea este normală. Noi ca părinţi nu trebuie să inventăm tot felul de poveşti supranaturale despre animalul de companie, numai pentru a evita tristeţea celui mic. Experimentarea tristeţii, înţelegerea acesteia sunt mecanisme care influenţează modul în care copilul îşi va gestiona singur tristeţea mai târziu. Bineînţeles, în acelaşi timp, este de evitat permiterea copilului de a se adânci în această tristeţe.

Este foarte important pentru părinţi, dar şi pentru copii să cunoască trei aspecte legate de emoţii :

• înţelegerea emoţiilor (indentificarea emoţiilor la sine şi la ceilalţi, motivul pentru care au apărut, cum se manifestă, cum putem să le gestionăm în cazul în care sunt negative. Exemple de întrebări : „Cum te simţi acum ?”, „Ce s-a întâmplat ca tu să te simţi aşa ?” ) ;
• exprimarea emoţiilor (să ajutăm copilul să exprime ceea ce simte) ;
• reglarea emoţiilor (cunoaşterea faptului că reglarea emoţiilor este un proces natural, cunoaşterea anumitor strategii de identificare a emoţiilor).

Putem să identificăm modul în care copilul cunoaşte şi înţelege emoţiile prin următorul exerciţiu. Surprindem copilul atunci când simte o emoţie, pozitivă sau negativa şi îl întrebăm cum se simte, de ce se simte în felul acesta. Apoi, cu altă ocazie rugăm copilul să ne dea exemple de situaţii în care s-a simţit fericit, trist, în care i-a fost teamă, etc.

De ce alegem dezvoltarea personală pentru copiii noştri ?
Deşi dezvoltarea personală este o materie şcolară obligatorie începând cu clasa 0, toţi părinţii îşi doresc ca micuţii lor să se dezvolte armonios încă de la început. Este posibil ca toate cele expuse mai sus (identificarea emoţiilor, gestionarea acestora) să fie dificil de realizat de părinţi. De asemenea, societatea noastră aduce schimbări de la generaţie la alta, iar acest aspect îi poate împiedica pe părinţi să se raporteze corect la copiii lor. Din aceste motive, psihologii pot facilita dezvoltarea emoţională a copiilor încă de la grădiniţă.

Dezvoltarea personală presupune :

• activităţi ludice de explorare a emoţiilor ;
• interacţiune cu alţi copii şi identificarea emoţiilor la ceilalţi ;
• crearea unui cadru securizant şi încurajator pentru copil ;
• crearea/ îmbunătăţirea abilitaţilor de a coopera în sarcini/ joc ;
• joc de rol, activităţi de artterapie, jocuri specifice.