Minciuna la adulţi: Partea I – Despre cauze, efecte şi impactul asupra celorlalţi.

De-a lungul timpului a existat un interes crescut faţă de comportamentul de a minţi, atât din partea cercetătorilor, cât şi din partea oamenilor în general. Cele mai multe persoane manifestă acest interes atunci când au trecut prin situaţii în care au fost minţite, fiind situaţii cu un impact emoţional puternic, sau pur şi simplu ca urmare a faptului că au observat tendinţa altor persoane de a minţi frecvent şi fără a putea observa un motiv anume, aparent.

Atât copiii, cât şi adulţii mint. Aşa cum am subliniat şi în articolul anterior, unele minciuni ale copiilor sunt considerate de către specialişti un semn al unei bune dezvoltări pe plan emoţional, iar prima minciună a unui copil poate fi considerată o piatră de temelie al unei bune dezvoltări mentale. Cu toate acestea, situaţiile în care comportamentul de a minţi se repetă la copil, observându-se un tipar, reprezintă un semnal care nu trebuie ignorat de către părinţi.

În cazul adulţilor, s-a observat că anumite motive care duc la comportamentul de a minţi corespund cu cele descoperite la copil, cum ar fi: teama de a fi expus unor consecinţe negative (forme diferite ale pedepsei), teama de a pierde iubirea şi aprecierea persoanelor importante, dorinţa de a obţine anumite beneficii şi nevoia de a ieşi din situaţii considerate a fi dificile, nedorite, inconfortabile, etc. Goleman subliniază într-un articol că în situaţii de context social, este mai pragmatic de a lua minciuna ca atare, având în vedere că, în medie, adulţii mint, sau recunosc că mint de 13 ori pe săptămână, conform unui studiu. Aşadar, ştim că minciuna este folosită în vânzări ca strategie de a creşte profitul, în grupul de prieteni este folosită pentru a nu răni o persoană dragă, pentru a nu expune aspecte personale care ne-ar putea defavoriza, adică pentru a ne păstra stima de sine ridicată, deoarece nu dorim să ne simţim în inferioritate. Minciuna ocupă o parte la fel de importantă în dezvoltarea noastră, la fel cum ocupă şi adevărul, iar minţitul este o abilitate specific umană, fiind una dintre cele care ne diferenţiază de alte specii, susţine Arnold Goldberg, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină Rush din Chicago. Având în vedere aceste aspecte, este benefic ca fiecare persoană să-şi conştientizeze comportamentul de a minţi, pentru a putea observa contextul şi frecvenţa în care se întâmplă. Deoarece minciuna poate pune persoană în dificultate atât în relaţie cu propria persoană, cât şi în relaţiile sociale.

David J Ley, psiholog clinician, surprinde într-un articol pentru Psychology Today motivele inconştiente ale unei persoane de a minţi:

• A spune adevărul poate însemna pentru ei a pierde controlul. Adesea, oamenii mint pentru a controla o situaţie şi pentru a obţine deciziile şi reacţiile dorite.
• Nu doresc să dezamăgească. Poate să nu pară firesc, dar unii oameni se tem de posibilitatea de a pierde respectul celor din jur. Aceştia doresc ca persoanele din jur să îi valorizeze, să fie impresionaţi şi să îi placă. Se tem ca adevărul să nu ducă la respingere şi sentimente de ruşine.
• Se creează efectul de bulgăre de minciuni. Întâi persoana spune o minciună mică, apoi este nevoită să spună o altă minciună pentru o acoperi pe prima, fără să-şi dea seama că se îndreaptă către un drum periculos.
• Persoana doreşte atât de mult că minciuna lui să fie adevărată, încât dorinţa şi nevoile ei copleşesc şi acoperă instinctul de a spune adevărul.

Dar cum rămâne cu minciuna patologică și cu minciuna ca parte dintr-o tulburare psihică?
Minciuna patologică, sau pseudologia fantastică, mai este cunoscută şi sub denumirea de mitomanie. Este caracterizată printr-un istoric îndelungat de minciuni folosite frecvent şi în mod repetat, fără a avea un scop şi fără a se putea observa din exterior motive psihologice clare pentru acest comportament.

Bryan King, psihiatru la Facultatea de Medicină U.C.L.A., descrie într-un articol cinci tipuri de minciuni, fiecare tip de minciună fiind utilizată natural de persoanele care suferă de una dintre cele cinci tulburări de personalitate:

1. Minciunile manipulatoare sunt folosite de către sociopaţi (tulburarea de personalitate antisocială), fiind determinate de motive egoiste. Aceste persoane nu simt remuşcări atunci când mint, fiind capabile de cele mai dure minciuni.
2. Minciunile melodramatice sunt caracteristice persoanelor isterice, sau persoanelor ce suferă de tulburare histrionică de personalitate. Aceste persoane au o nevoie acută de atenţie şi iubire, minciunile fiind o rutină pentru ei.
3. Minciunile grandioase sunt specifice narcisicilor, pentru care nevoia constantă de atenţie şi aprobare îi determină să se prezinte constant într-o lumină favorabilă. Aceştia îşi vor exagera abilităţile sau realizările pentru a impresiona mai mult.
4. Minciunile evazive sunt specifice tulburării de personalitate borderline. Minciunile sunt folosite de aceste persoane, pentru a evita învinuirea şi asumarea responsabilităţii pentru comportamentele lor impulsive şi pentru dispoziţia schimbătoare.
5. Minciunile care provin din sentimente de vinovăţie apar la persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă. Aceste persoane sunt atente la detalii şi respectă legea, dar se simt constant ruşinate de comportamentele lor compulsive, astfel minţind pentru a împiedica alte persoane să afle anumite lucruri care ar fi întâmpinate cu dezaprobare.

Atenţie! Nu toate persoanele la care se observă trăsăturile mai sus precizate suferă de o tulburare de personalitate sau de altă problemă psihiatrică. Este importantă frecvența acestor comportamente, dar şi existenţa altor simptome care ar putea indica o problemă psihiatrică. Tulburările psihiatrice pot fi diagnosticate doar de medicii psihiatri, iar psihologii au un rol foarte important în surprinderea simptomelor specifice tulburărilor, fiind specialiştii care, în urma surprinderii acestor simptome, trimit pacientul pentru o consultaţie psihiatrică amănunţită.

Tipurile de minciuni descrise mai sus pot fi întâlnite și la persoane care se înscriu pe linia normalului, fiind situaţii izolate care apar în anumite contexte, fără a se crea un tipar.

Concluziile pe care le putem desprinde despre minciună și despre persoanele care mint sunt următoarele:
– Minciuna este parte din procesul natural al unei bune dezvoltări psihocomportamentale a omului.
– Oamenii mint din motive, cum ar fi: teama de pedeapsă, teama de respingere, obţinerea unor beneficii, evitarea sentimentelor de inferioritate.
– Minciuna capătă o conotaţie negativă atunci când este folosită frecvent, când există repercursiuni în relaţiile sociale ale persoanei şi când persoana care o foloseşte nu se simte în echilibru cu sine.
– Minciuna patologică este impulsivă, iar persoana nu este conştientă de comportamentul dezvoltat, conform unui articol publicat de Psych Central.
– Comportamentul de a minţi poate fi şi un simptom specific unor tulburări de personalitate, dar doar în prezenţa altor simptome care împiedică funcţionarea eficientă a persoanei în societate.

De obicei, oamenii sunt deranjaţi de minciunile altor persoane şi se gândesc că minciunile respective au o legătură directă cu ei. Cu toate acestea, observăm că oamenii mint din motive ce ţin de propria persoană şi de propriile dificultăţi. Uneori, minciunile repetate semnalează dificultăți ale oamenilor pe plan psihologic și este nevoie de sprijin psihologic pentru ca aceștia să înţeleagă motivele propriilor minciuni, mecanismele care stau la bază şi cum pot să recapete echilibrul emoţional necesar unei funcţionari optime pe toate planurile vieţii.