Psihoterapia copilului, adultului, cuplului şi familiei
În psihoterapie vorbim despre o relaţie autentică între psihoterapeut şi pacient, care, prin comunicare, poate produce o modificare în cogniţiile pacientului, structura de personalitate, modalităţile de coping, etc. Modalitatea prin care se realizează psihoterapia este comunicarea, dar aceasta are la baza studiul amănunţit al condiţiei umane şi una sau mai multe formari în psihoterapie.
Vorbim despre un anumit număr de şedinţe, întâlniri între psihoterapeut şi pacient, care au ca scop o bună adaptare a persoanei în cauză la mediu şi o înţelegere a patternurilor care au dus la o funcţionare defectuoasă a acesteia. Mai vorbim despre schimbarea care se produce la pacient, schimbare la care psihoterapeutul participa în mod activ.
Demersul terapeutic începe cu evaluarea problematicii cu care vine pacientul.
Psihoterapia este eficientă în ameliorarea anumitor tulburări psihice, fiind folosită de sine stătătoare, sau împreună cu tratamentul medicamentos. În acest demers complex, de o importanţă majoră sunt: relaţia terapeutică stabilită între psihoterapeut şi pacient, ascultarea, conduita etică în relaţia psihoterapeutică, modalitatea de a formula feedback-ul, respectarea cadrului terapeutic, personalitatea psihoterapeutului.
Psihoterapeutul Alfred Adler susţinea că psihoterapeutul poate reuşi doar dacă este în mod autentic interesat de celălalt. Trebuie să fie capabil să vadă cu ochii pacientului şi sa asculte cu urechile acestuia. El trebuie să contribuie cu partea sa pentru o înţelegere comună. Chiar dacă psihoterapetul simte că l-a înţeles, nu contează dacă are dreptate, dacă pacientul nu a înţeles (Ciorbea, 2010).
În continuare vom descrie tipurile de psihoterapie, împărţite în funcţie de tipul beneficiarilor.
Psihoterapia copilului are ca beneficiari:
Psihoterapia adultului are ca beneficiari:
Psihoterapia cuplului are ca beneficiari:
Psihoterapia de familie are ca beneficiari:
Atenţie!
Surse:
Ciorbea, I., Personalitatea psihoterapeutului şi procesul terapeutic, 2010, Ed. Polirom.
Vorbim despre un anumit număr de şedinţe, întâlniri între psihoterapeut şi pacient, care au ca scop o bună adaptare a persoanei în cauză la mediu şi o înţelegere a patternurilor care au dus la o funcţionare defectuoasă a acesteia. Mai vorbim despre schimbarea care se produce la pacient, schimbare la care psihoterapeutul participa în mod activ.
Demersul terapeutic începe cu evaluarea problematicii cu care vine pacientul.
Psihoterapia este eficientă în ameliorarea anumitor tulburări psihice, fiind folosită de sine stătătoare, sau împreună cu tratamentul medicamentos. În acest demers complex, de o importanţă majoră sunt: relaţia terapeutică stabilită între psihoterapeut şi pacient, ascultarea, conduita etică în relaţia psihoterapeutică, modalitatea de a formula feedback-ul, respectarea cadrului terapeutic, personalitatea psihoterapeutului.
Psihoterapeutul Alfred Adler susţinea că psihoterapeutul poate reuşi doar dacă este în mod autentic interesat de celălalt. Trebuie să fie capabil să vadă cu ochii pacientului şi sa asculte cu urechile acestuia. El trebuie să contribuie cu partea sa pentru o înţelegere comună. Chiar dacă psihoterapetul simte că l-a înţeles, nu contează dacă are dreptate, dacă pacientul nu a înţeles (Ciorbea, 2010).
În continuare vom descrie tipurile de psihoterapie, împărţite în funcţie de tipul beneficiarilor.
Psihoterapia copilului are ca beneficiari:
- Copiii care trec prin dificultăţi de adaptare la şcoală, dificultăţi emoţionale, care prezintă stima de sine scăzută;
- Copiii care au suferit o pierdere (decesul părinţilor, pierderea unuia dintre părinţi, separarea părinţilor, decesul unei persoane dragi, etc.);
- Copiii care au fost victimele abuzului emoţional/ fizic/ sexual, etc;
- Copiii diagnosticaţi cu o anumită tulburare, care au nevoie de crearea unor mecanisme optime de adaptare la societate;
- Copiii din familii sau din sistemul de protecţie.
Psihoterapia adultului are ca beneficiari:
- Adulţi diagnosticaţi cu o anumită tulburare psihică, pentru ameliorarea simptomelor;
- Adulţi care trec printr-un impas în viaţa lor (doliu, adaptarea la o nouă zonă, despărţirea de o persoană, pierderea serviciului, etc.)
Psihoterapia cuplului are ca beneficiari:
- Cuplul care trece printr-un impas în relaţia lor (dificultăţi de relaţionare, intenţia de separare, separarea propriu-zisă, etc.)
Psihoterapia de familie are ca beneficiari:
- Familii monoparentale/biparentale, cu părinţi naturali sau din familii reconstituite, familii adoptatoare, etc.
- Familii ai căror copii prezintă schimbări în comportament;
- Familii în care atmosfera este tensionată;
- Familii care trec prin evenimente de viaţă cu un impact asupra membrilor acesteia;
- Familii care doresc să îmbunătăţească relatioarea dintre părinţi şi copii.
Atenţie!
- Psihologul clinician nu are competente de psihoterapeut. Psihoterapeutul îşi obţine competentele în urma absolvirii unei formari în psihoterapie.
- Psihoterapeutul nu oferă sfaturi! Sarcina acestuia este de a ghida pacientul, prin diferite tehnici, pentru că acesta să ajungă singur la răspunsuri şi soluţii pentru dificultăţile sale.
- Psihoterapia nu este o simplă conversaţie şi nu poate fi înlocuită cu sprijinul acordat de familie, un prieten, un vecin, etc.
Surse:
Ciorbea, I., Personalitatea psihoterapeutului şi procesul terapeutic, 2010, Ed. Polirom.